APROBAREA NORMELOR METODOLOGICE PENTRU APLICAREA PREVEDERILOR LEGII NR. 285/2010 PRIVIND SALARIZAREA ÎN ANUL 2011 A PERSONALULUI PLĂTIT DIN FONDURI PUBLICE

 

Având în vedere prevederile art. 17 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, potrivit cărora  în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a acestei legi, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Ministerul Finanţelor Publice vor elabora normele metodologice de aplicare a prezentei legi, care vor fi aprobate prin ordin al ministrului muncii, familiei şi protecţiei sociale şi al ministrului finanţelor publice, care va stabili şi formula concretă de calcul al salariilor, indemnizaţiilor şi soldelor pentru anul 2011, precum și  Hotărârea Guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, cu modificările şi completările ulterioare și, respectiv,   Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Finanţelor Publice, cu modificările şi completările ulterioare,  se emite Ordinul nr. 42 din 13 ianuarie 2011, respectiv,  Ordinul nr. 77 din 14 ianuarie 2011, prin care se aprobă Normele metodologice pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, prevăzute în anexă . 
Normă metodologică din 13 ianuarie 2011 pentru aplicarea prevederilor Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice este publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.  48 din 19 ianuarie 2011.

presentation bg