ASUPRA CONFLICTULUI JURIDIC DE NATURĂ CONSTITUŢIONALĂ DINTRE GUVERNUL ROMÂNIEI, PE DE O PARTE, ŞI PARLAMENTUL ROMÂNIEI ALCĂTUIT DIN CAMERA DEPUTAŢILOR ŞI SENAT, PE DE ALTĂ PARTE
Prin Decizia nr. 1525 din 24 noiembrie 2010, Curtea Constituţională constată că există un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, generat de refuzul Parlamentului de a dezbate moţiunea de cenzură depusă de opoziţia parlamentară, dezbatere care, odată declanşată, ţinând seama de prevederile Constituţiei, nu poate fi oprită.
Decizia, definitivă şi general obligatorie, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 818 din 7 decembrie 2010.