Modificari si completari la Codul fiscal
Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 58 din 26 iunie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale.
După cum se arată în preambul,
întrucât nivelul veniturilor bugetare a fost profund afectat de criza economică şi financiară,
pentru realizarea unui echilibru între nivelul veniturilor şi cel al cheltuielilor, corelat cu obiectivele macroeconomice,
datorită necesităţii implementării unor măsuri de lărgire a bazei de impozitare, precum şi de majorare a unor impozite în domeniul impozitelor directe şi în domeniul impozitelor şi taxelor locale,
având în vedere necesitatea eliminării, cât mai urgent posibil, a incompatibilităţii legislaţiei naţionale privind recuperarea pierderilor realizate prin sediile permanente din străinătate ale persoanelor juridice române cu dispoziţiile art. 49 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, pentru evitarea declanşării procedurii de infringement,
ţinând seama de faptul că nepromovarea prezentului act normativ ar avea drept consecinţe negative creşterea deficitului bugetar,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă nr. 58 din 26 iunie 2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi alte măsuri financiar-fiscale. Ordonanţa de urgenţă a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 28 iunie 2010. Potrivit art.115 lin. (5) din Constituție, actul a intrat in vigoare la data de 28 iunie 2010.